Antrenorul lui Genk a plecat nervos din România. Ce a declarat în presa din Belgia, după 2-2 cu Astra

Antrenorul lui Genk a plecat nervos din România. Ce a declarat în presa din Belgia, după 2-2 cu Astra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra a reușit un rezultat destul de bun în fața lui Genk, 2-2, deși a fost condusă de două ori. Albert Stuivenberg, antrenorul echipei din Belgia, spune că este nemulțumit de acest rezultat, deși Genk are prima șansă în retur.

Jucătorii lui Marius Șumudică au făcut o partidă spectaculoasă cu Genk. Campionii României au cedat posesia, însă jocul de contraatac a fost la cote ridicate și Astra a ratat câteva ocazii foarte mari. Până la urmă, s-a terminat 2-2, după ce Seto a egalat în minutul 90. Însă antrenorul lui Genk se declară nemulțumit.

Albert Stuivenberg își ceartă jucătorii pentru faptul că n-au rămas concentrați după fiecare gol pe care l-au marcat. Antrenorul olandez spune acum că șansele la calificarea sunt egale:

„Când conduci de două ori, dar nu învingi, nu poți fi satisfăcut. Mai ales când ești egalat atât de târziu. De aceea sunt dezamăgit, trebuie să învățăm din acest rezultat. Șansele la calificare sunt 50-50. Astra nu va veni în vizita, sunt sigur că au deja un plan de joc”, a declarat Albert Stuivenberg, potrivit voetbalnieuws.be.

Au marcat: Budescu 43, Seto 90/ Castagne 25, Trossard 83.

0-1: Castagne profită de o neînțelegere între Geraldo Alves și Silviu Lung și înscrie din apropiere.

1-1: Săpunaru îi pasează lui Teixeira, care preia, după care îi trimite mingea pe culoar lui Budescu, în stânga, iar mijlocașul șutează, din unghi, în colțul scurt, fără ca portarul Ryan să aibă vreo reacție.

1-2: Seto este deposedat la mijlocul terenului de Samata, atacantul tanzanian îi pasează lui Schrijvers, care îi așază mingea cu călcâiul lui Trossard, iar belgianul înscrie cu un șut din marginea careului.

2-2: Florea pătrunde în stânga și îi centrează lui Seto, care se înalță și marchează cu capul, din apropiere.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×